Potrivit proiectului, durata de execuție este de 12 luni, iar valoarea investiției depășește 7 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene.

„Spitalul de Pneumoftiziologie se află într-un amplu proces de modernizare, lucru care ne bucură, întrucât ne dorim să creăm condiții hoteliere la standarde europene pentru toți pacienții noștri.  

În perioada realizării lucrărilor de reabilitare vom menține acordarea tuturor serviciilor medicale oferite de spital, astfel încât activitatea desfășurată în unitatea noastră sanitară să nu fie afectată”, 

declară Alina Graur, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.  

Pentru reabilitarea celor două pavilioane se vor executa lucrări de finisare și zugrăvire integrală, înlocuire tâmplării interioare, exterioare și pardoseli interioare, lucrări de refacere a  instalației de apă – canal și a celei electrice, iar clădirile vor fi izolate termic . De asemenea, în Pavilionul II vor fi realizate grupuri sanitare pentru fiecare salon, iar în Pavilionul Administrativ va fi montată o centrală termică, având în vedere că în prezent încălzirea spațiilor este asigurată cu sobe de teracotă utilizând arzătoare cu gaz metan.

În prezent, se mai lucrează și la Dispensarul TBC, această lucrare, realizată de asemenea din bani europeni, urmând a fi încheiată până în luna decembrie.

Leave a reply