Miercuri, 17 noiembrie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei Cronice Obstructive (BPOC), o boală pulmonară care, pe măsură ce se agravează, duce la insuficiență respiratorie, afectare cardiacă și chiar deces. Tematica evenimentului din acest an este „Plămâni sănătoși – mai importanți ca niciodată” și subliniază faptul că povara BPOC nu a dispărut, îndeosebi în perioada pandemiei COVID -19.„În perioada pandemiei, chiar dacă am fost spital suport COVID, am asigurat asistență medicală și spitalizare continuă în zona verde și bolnavilor cu afecțiuni pulmonare din sfera Non Covid. De asemenea, în ambulatoriul de specialitate al spitalului, de la începutul anului și până în prezent au fost efectuate peste 10.000 de consulturi acordate de medicii pneumologi pacienților cu boli respiratorii”, spune Alina GRAUR, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.Directorul Medical al spitalului îi îndeamnă pe cetățeni să se vaccineze, pentru a reuși să ieșim cât mai repede din pandemie, iar medicii să poată să se ocupe și de bolnavii cu alte patologii pulmonare. „Ne exprimăm speranța că datorită faptului că populația se va vaccina – și îi îndemnăm pe cât mai mulți cetățeni să se imunizeze – vom reuși să scăpăm cât mai repede de pandemia de Covid și vom putea din nou să ne concentrăm atenția și asupra restului pacienților cu boli pulmonare cronice. De altfel, persoanele cu BPOC pot avea un risc mult mai mare de complicații COVID-19 și cel mai probabil, în cazul infectării cu virusul SARS-CoV-2 vor necesita spitalizare”, afirmă dr. Lavinia Danciu, Director medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. BPOC este o maladie ce afectează plămânii, simptomele de bază ale acesteia fiind dispneea, tusea și eliminarea sputei. Pe cât de cronică și gravă este boala, pe atât de eficient poate fi prevenită și tratată aceasta.Cel mai frecvent factor de risc pentru declanșarea BPOC la nivel mondial constituie fumatul. De asemenea, boala poate fi cauzată şi de expunerea îndelungată la pulberi industriali, noxe chimice, fumul produs de arderea combustibilului biologic (cărbune, lemn, gunoi de grajd), combinată cu factori individuali, inclusiv cei care influențează creșterea plămânilor în copilărie și unii factori genetici.În prezent, această afecțiune este a treia cauză de deces la nivel global, provocând circa 3,23 milioane de decese anual. Se estimează, că în următorii 40 de ani, către anul 2060 pot fi atinse cifre de peste 5,4 milioane decese anual cauzate de BPOC.La nivel global circa 210 milioane de persoane suferă de BPOC, printre care și un milion de români. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, unul din 10 adulții cu vârsta peste 40 de ani trăiește cu BPOC. De la începutul acestui an, în ambulatoriul de specialitate al spitalului au fost consultați peste 3000 de pacienți cu BPOC, adică aproximativ o treime din totalul consultațiilor efectuate. Anual, cel puțin 20% dintre pacienții internați în spital suferă de BPOC. Actualmente, nu există un remediu pentru BPOC, dar diagnosticul și tratamentul precoce sunt importante pentru a încetini progresia simptomelor și pentru a reduce riscul lor de apariție.Iată ce poate face o persoană diagnosticată cu BPOC pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate și a ține boala sub control:– Renunțarea la fumat: persoanelor cu BPOC ar trebui să li se ofere sprijin pentru a renunța la fumat;– Practicarea exercițiilor fizice regulate;– Vaccinarea împotriva pneumoniei, gripei și coronavirusului de tip nou.Reducerea poverii bolii pulmonare obstructive cronice este inclusă în Planul de acțiune global al OMS pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile (BNT) și în Agenda 2030 a Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă.Ai grijă – în pandemia COVID-19 plămânii sănătoși sunt mai importanți ca niciodată!

Leave a reply