Săptămâna Antifumat, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu în perioada 24-31 mai, continuă astăzi cu noi mesaje transmise de autorități locale și medici.

Astfel, primarul Sibiului, doamna Astrid Fodor, le recomandă sibienilor să renunțe la fumat pentru a-și păstra sănătatea și a putea fi o perioadă cât mai îndelungată alături de cei dragi. Despre banii economisiți din renunțarea la consumul de tutun, Astrid Fodor spune că cetățenii ar putea să îi cheltuiască pentru a se bucura de „o ieșire cu familia sau de o carte bună”.

Și ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardeanuluia și arhiepiscopul Sibiului a dorit să se implice în acest eveniment antifumat, transmițând un mesaj către populație. ÎPS accentuează faptul că fumatul „este un păcat, pentru că afectează foarte grav sănătatea oamenilor, creează dependență, conducând treptat la o moarte lentă, dar sigură”. Acesta consideră că perioada de pandemie ne-a arătat tuturor „cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a cultiva mereu legătura sufletească cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al sănătății trupești”. Prin urmare, mitropolitul consideră că „renunţarea la viciul fumatului reprezintă un mare pas spre sănătatea sufletească şi trupească a familiei și a societății”.

Tot în contextul general cauzat de pandemie, Prefectul Mircea Crețu  trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că fumatul dăunează sănătățiisubliniind că „sănătatea colectivă a fost puternic afectată de virusul SARS CoV-2 și mulți oameni au pierdut lupta cu aceasta boală din cauza problemelor respiratorii”. Prin urmare, îi sfătuiește pe toți sibienii să conștientizeze că „sănătatea este foarte prețioasă și să avem grijă de ea, cât de bine putem!”

Mesajelor antifumat transmise de autorități li se adaugă astăzi și cele aparținând medicilor implicați direct în tratarea afecțiunilor cauzate de fumat. Astfel, dr. Lavinia Danciu – Directorul Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu atrage atenția că  niciun fumător nu scapă de BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică), „o boală invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare și care duce la o scădere impresionantă a calității vieții și a rezistenței la efort.” Din cauza acesteia, „toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște, să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții scăzută.”  De asemenea, dr. Daniel Chelcea – Directorul Executiv al Direcției de Sănătate Publică Sibiu avertizează că„fumatul scade imunitatea organismului”. De aceea, încurajează populația județului Sibiu „să facă un pas important pentru sănătatea proprie și nu numai, prin renunțarea la fumat, pentru a preveni îmbolnăvirile și decesele premature în masă”.  În plus, atrage atenția asupra faptului că „fumatul ambiant, la care părinții își expun copiii, este la fel de periculos, fiind necesare eforturi pentru a apăra tineretul de riscurile de sănătate și de prejudecățile cauzate de consumul de tutun.”

Regăsiți mai jos mesajele antifumat transmise de Astrid Fodor – Primarul Municipiului Sibiu, ÎPS Laurențiu Streza – Mitropolitul Ardealului și Arhiepiscopul Sibiului, Mircea Crețu – Prefectul Județului Sibiu, Dr. Lavinia Danciu – Directorul Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu și Dr. Daniel Chelcea – Directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu: Renunțați la fumat pentru a rămâne alături de cei dragi!

„Am traversat un an în care sănătatea noastră, a tuturor, a fost amenințată de un virus împotriva căruia nu am avut arme să luptăm până la apariția vaccinului. Am respectat restricții dure, iar medicii au luptat cu disperare să salveze vieți. În acest context, al tragediilor cauzate de COVID, fumatul este un obicei și mai iresponsabil decât era înainte de această amenințare: Cum să ne facem rău singuri printr-un obicei care nu e necesar și nici de neevitat? Cum să alegem să ne distrugem sănătatea? Mesajul meu este foarte clar împotriva acestui viciu: Renunțați la fumat pentru a vă păstra sănătatea! Renunțați la fumat pentru a rămâne alături de cei dragi! Renunțați la fumat pentru a nu vedea petrecerea de afară, din locul de fumat! Renunțați la acest obicei costisitor și cheltuiți banii bucurându-vă de o ieșire cu familia sau de o carte bună!”  

                                                                     ***

ÎPS Dr. LAURENȚIU STREZA, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul ArdealuluiRenunţarea la viciul fumatului reprezintă un mare pas spre sănătatea sufletească şi trupească a familiei și a societății

„Viața și sănătatea umană sunt darurile Preabunului Dumnezeu. Toate darurile poartă în sine dragostea Dăruitorului, de aceea ele trebuie primite, prețuite și cultivate în stare de mulțumire și recunoștință față de Cel care ni le-a dăruit. Astfel, orice act sau acțiune a noastră împotriva vieții sau a sănătății constituie un păcat, adică o pângărire a darului ceresc și o ingratitudine față de Dumnezeu. Fumatul este un păcat pentru că afectează foarte grav sănătatea oamenilor, creează dependență, conducând treptat la o moarte lentă, dar sigură. Statisticile arată cu claritate că tabagismul tinde să devină principala cauză de mortalitate la nivel mondial. Foarte îngrijorătoare este și realitatea că fumatul îi afectează și pe toți cei din jur, nefumători, iar dacă aceștia sunt copii, faptul este cu atât mai grav. În contextul pandemiei Covid-19, perioada pe care o traversăm este una deosebit de dificilă în privința sănătății. Realitatea acestui timp ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a cultiva mereu legătura sufletească cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al sănătății trupești. Este atât de mult nevoie de susținerea și răspândirea unei culturi a vieții, de a face cu toții un mare exercițiu de voință și de conștiință în redescoperirea valorii sacre a vieții și a sănătății, atât pentru noi, cât și pentru cei din jur. Iar renunţarea la viciul fumatului reprezintă un mare pas spre sănătatea sufletească şi trupească a familiei și a societății.”

                                                                        ***

Mircea Crețu, Prefectul Județului Sibiu: Este important să conștientizăm că sănătatea este foarte prețioasă și să avem grijă de ea, cât de bine putem!

 Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, serbată anual pe 31 mai, mă adresez în special fumătorilor și îi încurajez să renunțe la consumul de tutun, întrucât în numeroase studii s-a demonstrat de-a lungul timpului că dăunează grav sănătății. În ultimul an, sănătatea colectivă a fost puternic afectată de virusul SARS CoV-2 și mulți oameni au pierdut lupta cu aceasta boală din cauza problemelor respiratorii. Este important să conștientizăm că sănătatea este foarte prețioasă și să avem grijă de ea, cât de bine putem!

                                                                       ***

Dr. Lavinia Danciu, Medic pneumolog, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: Toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște , să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții scăzută

„Fumatul este un obicei care duce atât la deteriorarea funcției pulmonare, cât și a restului organismului. Fumătorii, din păcate, fac mai frecvent cancere, atât pulmonare, cât și în alte locuri ale corpului și, din nefericire, nu există fumător care să scape de BPOC. Aceasta este o boală cronică invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare și care duce la o scădere impresionantă a calității vieții și a rezistenței la efort. Toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște , să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții proastă. Iar calitatea scăzută a vieții lor va influența și viețile prietenilor, rudelor și ale membrilor familiilor.”

                                                    ***

Col. Dr. Daniel Chelcea, Director Executiv al Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu: Fumatul scade imunitatea organismului

„Cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun, în contextul epidemiologic actual, legat de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, doresc să subliniez un singur lucru: fumatul scade imunitatea organismului. Încurajez populația județului Sibiu să facă un pas important pentru sănătatea proprie și nu numai, prin renunțarea la fumat, pentru a preveni îmbolnăvirile și decesele premature în masă. Atrag atenția asupra faptului că fumatul ambiant, la care părinții își expun copiii, este la fel de periculos, fiind necesare eforturi pentru a apăra tineretul de riscurile de sănătate și de prejudecățile cauzate de consumul de tutun.”

                                                                ***

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a organizat Săptămâna Antifumat cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun, marcată anual în data de 31 Mai. Acesteveniment dorește să atragă atenția populației cu privire la pericolul pe care fumatul îl reprezintă pentru sănătate. Astfel, timp de o săptămână, în perioada 24 – 31 Mai, reprezentanți ai autorităților guvernamentale și locale, medici, precum și personalități ale lumii culturale sibiene transmit mesaje antifumat prin intermediul mass-media, pe website-ul (www.spital-tbc.ro) și  pe pagina de facebook a spitalului (fb Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu). Totodată, acestea mesaje sunt afișate în sălile de așteptare din cadrul ambulatoriului și laboratoarelor unității noastre sanitare.

Leave a reply