Conferința „Foamea de sens. Fără dependențe”, susținută de părintele Constantin Necula și medicul Adina Alberts, derulată în cadrul Campaniei Antifumat, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu poate fi vizionată online,accesând link-ul următor: https://youtu.be/BFh63i0EOY8
Iată câteva dintre declarațiile din timpul conferinței:Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu:• „Așa cum am obișnuit deja comunitatea sibiană, acțiunile pe care le desfășurăm în campania antifumat sunt diverse și de fiecare dată încercăm să aducem în atenția unui număr cât mai mare de cetățeni problematica și implicațiile pe care dependențe precum tutunul sau drogurile le au asupra sănătății. Ne bucurăm că părintele Constantin Necula rămâne, la fel ca și în alte ediții ale campaniei, un partener care susține către publicul larg mesajul nostru instituțional, prin care dorim să ajutăm cât mai mulți oameni să se bucure de o sănătate și, implicit, o viață mai bună. De asemenea, îi mulțumim doamnei doctor Adina Alberts pentru că a acceptat să se alăture campaniei din acest an și să conștientizeze publicul cu privire la adicțiile care ne distrug sănătatea. Cu siguranță, va fi o conferință cu importante beneficii în plan fizic și sufletesc, pe care sperăm că cetățenii o vor aprecia”.
��Dr. Adina Alberts:

• „Sunt extrem de emoționată și bucuroasă pentru că sunt în Sibiu astăzi și nu pot să merg mai departe înainte să transmit felicitările mele cele mai calde organizatorilor acestui eveniment, pentru că aici se face un astfel de eveniment anual, iar în alte părți nu se face cu deceniile. Prin urmare consider că această campanie este foarte importantă, fiind mecanismul și modalitatea cea mai facilă pentru ca această informație să ajungă la toată lumea.”

• „Nu este ușor să renunți la fumat, și vă vorbesc și în calitate de fostă fumătoare, dar nu este nici complicat, mai ales că acum există posibilități care vă pot ajuta. Există medicamente care conțin nicotină, există doctori și există astfel de campanii, cum este și campania antifumat derulată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, care vă pot motiva să reușiți să renunțați la fumat mai ușor.”

• „Ca să ne lăsăm de fumat trebuie să alegem o perioadă relaxantă, cum ar fi un concediu. Trebuie să vă pregătiți psihic pentru momentul respectiv și să aveți alternative la fumat. Din punct de vedere emoțional, dependența va trebui înlocuită cu altceva – sport, rugăciune, meditație, fasting și cu încă ceva foarte important – caritatea – descarcă hormoni ai fericirii. Eu am constatat că atunci când ajut pe cineva, atunci când îmi spune „Mulțumesc” pentru mine este dopamină pură. Prin urmare, încerc să schimb această dependență de tutun, de droguri, cu una dintre dintre depenențele benefice.

• „Pentru mine, faptul că m-am lăsat de fumat a fost cea mai mare realizare a vieții mele. Prima. Pentru că după ce m-am lăsat de fumat au urmat toate celelalte realizări și nu au fost puține. Dincolo de dependențele care ne fac rău, există însă și dependențe benefice. Sportul generează endorfine, rugăciunea – care este anxiolitică, meditația, fastingul. Fastingul înseamnă să ne abținem să îi mai dăm corpului alimente, ci să consumăm doar apă, între 24 și 36 de ore. În anul 2016, pentru autofagie s-a luat premiul Nobel. Autofagia înseamnă că nu mai mănânci nimic, ci consumi doar apă, iar în momentul în care nu mai mănânci, organismul se detoxifică, toate celulele stricate, îmbătrânite, degenerate, cu ADN modificat fiind utilizate de organism pentru a crea energie. Energia vitală. Sunt primele. Ulterior se intră în țesutul gras și acesta este consumat – nu neapărat în ordinea aceasta – procesele sunt intercalate. În plus, cercetătorii de la Harvard au venit cu niște studii care spun că dacă stai 7 zile în post cu apă, riscul de a dezvolta o tumoră canceroasă scade cu 80%.”

• „Prevenția este foarte importantă. Nu uitați, părinți, sunteți un exemplu pentru copilul vostru. Dacă un copil crește într-o familie în care părinții au obiceiuri greșite – copilul va crește cu aceste obiceiuri. Copiii nu fac ce le spuneți – copiii fac ce văd. La fel și cu fumatul, alcoolul etc.”
��Părintele Constantin Necula:

• „Am să vă rog în primul rând să nu-i judecați pe fumători, pentru că ei sunt ai noștri. Ceea ce vreau să vă spun este că și atunci când vorbești despre patima cuiva, trebuie să o faci cu bun simț. N-ai voie să vii, și asta este una dintre marile cerințe, adresate medicilor și preoților de astăzi, ca să îi spui la modul nesimțit să se lase de fumat. Trebuie să găsești modalitatea cea mai de preț prin care să îi spui să se lase de fumat – faci asta pentru că la fiecare om în parte este câte o modalitate anume. Fiecare avem un mod anume de a ne petrece timpul și de a gestiona starea de stres.”

• Atenție! N-o să rezolvați nimic cicălind și judecând – cu cât vorbește omul mai mult împotriva fumatului în casă, cu atât ambiția fumătorului crește ca să dovedească că el poate.

• Nicio schimbare de lege din lumea asta nu poate să modifice conștiința oamenilor într-atât încât să se schimbe, să iasă din dependența care este instalată. O singură lege vindecă și aceasta este LEGEA IUBIRII. N-am văzut niciun bărbat renunțând la tutun pentru că scrie în lege, dar am văzut sute de bărbați renunțând la fumat pentru că veneau fetițele și băieții lor să îi pupe și le spuneau „miroși urât”.

• Vă rog să socotiți seara aceasta doar ca un mod de a vă pune pe gânduri și încercați să găsiți propria voastră soluție de a-i ajuta pe oameni. Primul lucru pe care trebuie să îl învățați atunci când vreți să îl ajutați pe un om să se lase de tutun, este să nu fumați voi! Să nu le spuneți doar că nu vă place că ei fumează, ci să le spuneți că pe voi nu v-ar ajuta să fumați. Dați-o și pe partea de economie – le spuneți că ar fi mult mai indicat ca banii pe care îi dau pe țigări să îi dea ca să ajute la altceva. Dar nu încercați să îi certați pentru asta. Un om certat pentru o patimă nu se despătimește.

• Niciodată să nu credeți că fumătorilor le este ușor. Dumneavoastră vă e ușor, fiindcă nu vă pasionează. Toți avem dependențe. Deci nu avem voie să ne dăm mari. În terapia antitutun nu există legi – există doar parteneri de luptă. Atât.

• Nimeni nu-i mai deștept decât altul când stau atârnați de-o țigară. V-ați gândit vreodată câte vise ratăm din cauza patimilor noastre? Câte momente grele le înecăm în amarul unei dependențe în loc să luptăm corect împotriva unor lucruri de genul acesta?• Sunt păcate sociale mai grave decât fumatul – în care fumăm viețile celor din jurul nostru până la chiștoc și apoi îi aruncăm la gunoi ca oameni care credem că le știm pe toate. Aveți grijă!

• Trebuie să fim foarte atenți! Oamenii sunt extrem de fragili. Unii dintre ei văd în nenorocitul acela de „cui alb” singurul cui în care-și pot așterne odihna serii și a dimineții. Nu-i judec pentru asta. Îi judec doar că au rămas la acel cui în care să-și sprijine ziua de mâine.

• Nu există dependență pe care să n-o poți înlocui cu Hristos. Nu există supărare în care să nu-l poți face pe celălalt să zâmbească cu Hristos. Dincolo de toate celelalte, puneți-vă în genunchi și seara, când vă rugați, în lista celor pentru care vă rugați – spuneți „Doamne miluiește-l!” și pe cutare, care fumează. E neputincios ca mine în ce privește cutare sau cutare lucru, eu sunt mai păcătos decât el – ajută-l pe el pentru ca și el, prin rugăciunea lui, să mă ajute pe mine.

• Vă doresc succes să găsiți cuvintele potrivite pentru momentele nepotrivite. Nu, niciodată când un bărbat e nervos pentru vreun lucru, nu trebuie să-l obligi să-și lase țigara. Este cel mai prost moment în care puteți să-i vorbiți. Important este să-i înțelegeți pe oameni și să-i ajutați în momentul cel mai greu prin care trec uneori.

• Suntem obligați să ne învățăm unii pe alții. A-l învăța pe celălalt înseamnă a-l asculta, a-i zâmbi, a-l iubi și a-i dărui nădejdea că mâine este o nouă zi.VĂ DORIM VIZIONARE PLĂCUTĂ! 

����Conferința antifumat „Foamea de sens. Fără dependențe!” s-a desfășurat cu sprijinul partenerilor noștri – Consiliul Județean Sibiu, Sala Transilvania Sibiu, Organizația Tinerilor Sibiu, Asociația pentru Educație și Calitatea Vieții „Merci”, precum și companiilor care ne-au oferit donații și sponsorizări: ACSB Events, Farmacia Catena, NEO KIDS, GSD, SC SILVA SA Sibiu – Hotel Best Western Sibiu, Florăria April Flowers, Copy Center, Goldstar Impex SRL Orlat, Galileo Film, Dance Explosion Academy.

Leave a reply