Medicamentele expirate sau neutilizate pot fi aduse de către cetățeni săptămânal, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în fiecare zi de joi, între orele 14:00 și 15:00.
Punctul de colectare a acestor deșeuri, cu regim special, a fost amenajat, potrivit legislației, în curtea spitalului. La prezentare, cetățenii se vor adresa agentului de pază, care îi va îndruma către centrul de colectare, demersurile de predare făcându-se sub îndrumarea asistentului medical desemnat cu supravegherea acestei activități.
„Venim în sprijinul populației cu acest punct de colectare a medicamentelor expirate sau neutilizate și facem apel să nu se arunce medicamentele necontrolat, întrucât contaminează apa, solul, punând în pericol sănătatea și viața”, declară Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
„Adresăm rugămintea cetățenilor să nu verse conținutul medicamentelor în recipientele de colectare, ci să le depună în ambalajele originale. De asemenea, să nu introducă mâinile în containere, întrucât există pericol de tăiere și înțepare”, atrage atenția dr. Maria Hirist, medic epidemiolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Potrivit legislației, există mai multe tipuri de recipiente de colectare, marcate vizual în culori diferite, după cum urmează:- Citostatice/Citotoxice – fond Mov- Medicamente uzuale – fond Verde- Recipiente sub presiune – fond Portocaliu
La depunere, medicamentele vor fi scoase din ambalajele suplimentare, cartonul fiind reciclat într-un recipient distinct. În plus, dispozitivele sub presiune, de tipul inhalatori, aerosoli, spray-uri, vor fi colectate separat. Ulterior, medicamentele preluate vor fi distruse de către o firmă specializată, cu care spitalul are contract în acest sens.
Există și o categorie de medicamente care, conform legii, nu pot fi colectate în spital, respectiv cele psihotrope și stupefiante, acestea urmând a fi returnate în farmacii.
Leave a reply
Leave a reply