Cetățenii care doresc să susțină Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu o pot face prin donații și sponsorizări către Asociația Pneumologia. Organizația a fost înființată în anul 2011, de un grup de medici din cadrul spitalului, cu scopul de a ajuta unitatea sanitară să achiziționeze aparatură medicală, medicamente, materiale sanitare și orice tip de echipament necesar pentru creșterea calității serviciilor medicale și hoteliere, în beneficiul pacienților noștri.

„Le mulțumim tuturor celor care au direcționat cei 3,5% din impozitul pe venit Asociației Pneumologia, precum și tuturor sponsorilor și oamenilor de bine, care ne-au făcut donații în bani și echipamente medicale de-a lungul anilor. Acestea au ajutat spitalul să își îmbunătățească activitatea medicală și să aducă beneficii noi pentru pacienții noștri. Îi rugăm pe această cale pe toți cei care doresc să contribuie în continuare la efortul nostru de a le dărui oamenilor condiții cât mai bune în spital și îngrijiri adecvate, să direcționeze din impozitul pe venit pentru anul 2022, cei 3,5%,  Asociației Pneumologia. Vă mulțumim mult, în numele pacienților noștri!”, a declarat dr. Violeta Frâncu, Președinte Asociația Pneumologia.

Formularul 230 cu datele Asociației Pneumologia este disponibil  la următorul link: http://spital-tbc.ro/asociatia-pneumologia/

După completare, formularul trebuie transmis la spital, fie în format fizic, fie scanat, la adresa de email a spitalului – spitaltbcsibiu@yahoo.com

În anul 2022 Asociația Pneumologia a sprijinit spitalul cu aparatură și echipamente în valoare de peste 100 000 de lei. Printre acestea se numără 13 concentratoare de oxigen      (de 30 și 10 l), aproape 700 de filtre concentratoare de oxigen, precum și cărucioare pentru transportul pacienților, aparate detectoare vene, tensiometre, cărucioare profesionale pentru curățenie ori întreținerea periodică a generatorului de oxigen din dotarea spitalului.

„Ne dorim în permanență ca serviciile medicale și condițiile oferite pacienților noștri să respecte cele mai înalte standarde de calitate. De aceea, apreciem sprijinul constant oferit de către Asociația Pneumologia în ultimii ani și ne bucurăm că împreună reușim să modernizăm cât mai mult aparatura și tehnicile de lucru utilizate în cadrul spitalului. Îi asigurăm pe sibieni că echipa de conducere a Spitalului de Pneumoftiziologie va face toate eforturile ca prin implicare și profesionalism să ofere servicii de sănătate cât mai bune pentru bolnavi!”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

               Menționăm că în anul 2022 în ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au fost  consultați peste 17.500 de pacienți, adulți și copii, dintre care 2726 în regim de urgență, în cadrul camerei de gardă. De asemenea, aproape 2500 de pacienți au fost internați în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie în spitalizare continuă și alți 1403 în regim spitalizare de zi.  427 dintre pacienții internați au fost pacienți COVID pozitivi. Cu privire la examinările paraclinice, numărul radiografiilor efectuate a fost de aproape 14.180, iar numărul analizelor medicale de 98.327.

             Cei care doresc să sprijine Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu o pot face prin donații către Asociația Pneumologia – Cont RO46BTRL03301205S54494XX, deschis la Banca Transilvania. De asemenea, prin completarea Formularului 230, orice salariat poate direcționa 3,5% din impozitul pe venitul anual. Formularul poate fi descărcat de pe site-ul spitalului –  http://spital-tbc.ro/asociatia-pneumologia/  (http://spital-tbc.ro/wp-content/uploads/2023/02/Formular_230_2023_standard.pdf

rbt
Leave a reply