ATENTIE!

În centrul de evaluare și tratament pot fi evaluati doar pacienti care au deja un test COVID-19 pozitiv efectuat de un centru autorizat: medic de familie, farmacii sau laboratoare de analize medicale, astfel încât să fie deja luați în evidență ca pacienți COVID-19 pozitivi, în platforma Corona FORMS.

Pacienții se prezintă la Centrul de Evaluare fără programare telefonică!


Centrul de evaluare și tratament destinat pacienților infectați cu COVID-19 deschis în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu este functional. Astfel, pacienții cu test Covid-19 pozitiv se pot prezenta în zilele lucrătoare, de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.00, unde vor fi evaluați în regim de spitalizare de zi de către un medic pneumolog și vor beneficia de analize medicale, precum și de radiografii pulmonare.


În centrul de evaluare, pacientul stă de vorbă cu medicul, are loc examenul clinic și se măsoară tensiunea, temperatura, saturația. De asemenea, i se recoltează analizele de sânge și i se face o radiografie pulmonară. Medicul stabilește dacă pacientul va rămâne internat sau dacă va pleca acasă, , spune dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Bolnavii infectați cu virusul SARS-CoV-2 se vor putea prezenta în Centrul de Evaluare fără bilet de trimitere de la medicul de familie și indiferent de statutul de asigurat. Potrivit legislației, condiția este ca pacienții să aibă deja un test Covid-19 pozitiv înregistrat în platforma Corona Forms, efectuat fie în cabinetul unui medic de familie, fie într-o farmacie sau într-un laborator care efectuează teste pentru detecția virusului SARS-CoV-2.

– la centrele de evaluare se pot prezenta doar persoanele care au un rezultat pozitiv la testarea pentru detectia virusului SARS-CoV-2, in primele 7 zile de la obtinerea rezultatului pozitiv

– nu este necesar biletul de trimitere

– cazurile nu sunt exceptate de la semnarea cu cardul

Leave a reply